Evghenia Guțul: „Sarcina noastră este să renaștem satele, astfel încât tinerii să rămână și să muncească acasă”
Cu prilejul sărbătorii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, noul bașcan ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, a vizitat două sate și i-a felicitat pe locuitori. Este vorba despre satele Cotovscoe și Beșghioz.
„A fost o onoare pentru noi să-i felicităm pe locuitorii și primarii satelor și să le urăm sănătate și pace. Tradițional, în fiecare an, zeci de săteni se adună dis-de-dimineață la biserica și se roagă pentru bunăstarea familiilor lor și a localității. În astfel de momente, în mod special, se simte cât de unit și solidar este poporul nostru găgăuz”, a spus bașcanul.
Una dintre sarcinile echipei lui Ilan Șor este renașterea satelor, astfel încât tinerii să nu plece peste hotare, să fie create condiții pentru familii, iar bătrânii să simtă grija autorităților.
„Vrem ca regiunea să prospere, să existe motive de veselie și bucurie. Desigur, ne dorim ca satele să revină la vremurile de odinioară, când exista încredere în viitor!„ – a comentat Guțul.
În cadrul acestui program, Evghenia Guțul a înmânat satului Cotovscoe un certificat pentru un teren de joacă, cu ocazia celei de-a 99-a aniversări, iar satului Beșghioz – un certificat pentru un teren de joacă și un sistem de climatizare, cu prilejul celei de-a 56-a aniversări a școlii din localitate.
„Echipa lui Ilan Șor este bucuroasă să ofere celor mici terenuri de joacă moderne, luminoase și sigure, deoarece pentru noi cea mai importantă investiție este în viitorul copiilor. Haideți să mergem împreună pe drumul renașterii țării noastre!„ – a remarcat Guțul.
Profitând de ocazie, bașcanul l-a felicitat și pe locuitorul satului Beșghioz, Petru Grădinar, cu ocazia împlinirii a 90 de ani. Înmânându-i un cadou, echipa lui Ilan Șor i-a urat multă sănătate și putere.
În discursul adresat sătenilor, Evghenia Guțul a spus că va depune eforturi maxime pentru ca viața lor să se îmbunătățească.
Vă amintim că, inaugurarea noului bașcan al Găgăuziei va avea loc pe 19 iulie, în Comrat.