Radu Marian a fost inclus în componența Biroului permanent
Deputatul din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Radu Marian a fost inclus în componența Biroului permanent al Parlamentului. La ședința plenară de astăzi, a fost votat un proiect de hotărâre care prevede acest lucru.
Propunerea de includere a deputatului Radu Marian în componența Biroului permanent al Parlamentului a fost înaintată de Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, iar hotărârea intră în vigoare la data adoptării.
Biroul permanent al Parlamentului este constituit din 12 membri, numiți de fracțiunile parlamentare cu respectarea principiului proporționalității.
De asemenea, în cadrul ședinței plenare de astăzi, a fost votat un proiect de hotărâre care prevede modificarea componenței nominale a unor comisii parlamentare permanente, precum și a unor delegații ale legislativului Republicii Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și la organizațiile parlamentare bilaterale. Astfel, deputata din Fracțiunea PAS Liliana Grosu va fi vicepreședintă a Comisiei protecție socială, sănătate și familie, iar deputata din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va fi vicepreședintă la Comitetul Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.