Mesaje îmbucurătoare pentru mediul de afaceri
În ultimele zile, factorul decizional, în special Guvernul, a transmis mai multe mesaje îmbucurătoare pentru mediul de afaceri. Iar aceasta ne duce la gândul că asistăm la un început promițător, la trasarea unor noi obiective în colaborarea statului cu mediul de afaceri.
În primul rând, trebuie de menționat intensificarea dialogului între factorii de decizie guvernamentali (personal Premierul Dorin Recean) și organizațiile ce reprezintă mediul de afaceri. Astfel, în doar câteva zile Premierul s-a văzut și cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane AmCham (cu participarea Ambasadorului SUA, Kent Logsdon), și cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană. Discuțiile s-au axat pe priorități concrete, ceea ce deja reprezintă o clarificare importantă înainte de demararea unor activități concrete.
În al doilea rând, merită menționate și cele 20 de acțiuni prioritare pentru Executiv în realizarea foii de parcurs ce vizează aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Astfel, printre prioritățile menționate se regăsesc câteva care concret vizează mediul de afaceri: dezvoltarea economică, sporirea exporturilor pe piața europeană, lupta cu corupția, element important pentru mediul de afaceri, căci nimeni nu face investitiții serioase până nu are o minimă garanție că investiția sa nu se va „împotmoli” în corupția de diferit nivel.
În al treilea rând, merită menționat faptul că, în premieră, un șef de Executiv a spus clar ce rol i se atribuie mediului de afaceri. Astfel, Dorin Recean a declarat că oamenii de afaceri sunt partenerii principali ai Guvernului în dezvoltarea economică a țării și creșterea prosperității populației. E un mesaj important și eu personal nu o dată, cu diferite ocazii, am spus că autorităţile nu pot avea un partener mai de nădejde decât oamenii de afaceri. Optica absolut greșită că businessul e doar un furnizor de impozite și trebuie perceput doar în această ipostază e lipsită de logică și nu trebuie să-și aibă locul nici într-un fel de discuții publice.
Toate lucrurile despre care am scris mai sus au avut loc doar în câteva zile. Și eu nu cred că acest lucru e întâmplător. Guvernul a stabilit clar ce are de făcut, a trasat liniile de marcaj, stabilind cadrul de dialog și de cooperare de care are nevoie, și a demarat un proces important și care, dacă sincer, demult trebuia demarat. Să vedem dacă efectele vor fi pe măsură. Deocamdată, constatăm că mesajele ce au venit sunt îmbucurătoare și lasă loc pentru unele presupuneri pozitive.
Igor Roșca, fondator al „ROGOB” S.R.L.