LOC a participat la forumul economic România-Republica Moldova-Ucraina
Copreședintele Ligii Orașelor și Comunelor, primar al orașului Leova, Alexandru Bujorean și candidatul Ligii pentru funcția de Primar General al mun.Chișinău, activistul civic Mihail Bagas, au participat la lucrările forumului economic trilateral România-Ucraina-Republica Moldova, organizat în perioada 6-7 iulie, la Cernăuți.
Evenimentul reprezintă o platformă de comunicare și apropiere a reprezentanților mediului de afaceri și administrațiilor publice locale din cele trei state partenere.
În debutul forumului, participanții au ținut un moment de reculegere în memoria ostașilor ucraineni căzuți pe câmpul de luptă, pentru apărarea Ucrainei, dar și întregii lumi libere, de invazia neprovocată a Federației Ruse.
Acest război nedrept va fi încheiat, mai devreme sau mai târziu, iar cele 3 state partenere vor trebui să lupte în continuare cu consecințele acestuia, inclusiv prin relansarea economiilor naționale.
Bazele unei colaborări în acest sens sunt clădite inclusiv prin astfel de reuniuni importante, organizate sub egida UNDP, GIZ și altor organizații partenere, care contribuie de mulți ani la dezvoltarea durabilă a țărilor noastre.