Vârstnicii vor primi ajutor material, cu prilejul Zilei internaționale a oamenilor în etate

Vârstnicii vor primi ajutor material, cu prilejul Zilei internaționale a oamenilor în etate

 

În ajunul Zilei Internaţionale a Persoanelor în Etate, în anul curent, din mijloacele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei au fost alocate 5,5 milioane  de lei pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor vulnerabile de vârsta a treia, prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei.

Fondurile locale vor stabili categoriile beneficiarilor şi mărimea ajutoarelor materiale prin deciziile respective ale consiliilor de administraţie a fondurilor nominalizate.

În municipiul Chişinău vor fi acordate ajutoare unice a câte 500 lei la 900 persoane, cu vârsta de 75 ani şi mai mult, ce nu deţin pensii mai mari de 1100 lei şi nu au beneficiat de niciun fel de ajutor material în anul 2015. Listele conform criteriilor stabilite vor fi perfectate şi prezentate de către Direcţia generală  asistenţă socială şi protecţie a familiei mun. Chişinău.

În anul 1990 la sesiunea a 45-a a Asambleei ONU a fost aprobată Hotărârea de a marca în fiecare an la 1 octombrie – Ziua Internaţională a Oamenilor în Etate

 

Mihaela Rotari

Share