Coordonatorul Rezidet al ONU, în vizită la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei
Ieri, 24 septembrie 2015, ministrul Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei a avut o întâlnire cu Coordonatorul Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite și reprezentantul permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Dafina Gherceva, însoţită şi de alţi reprezentanţi ai agenţiilor ONU în Republica Moldova.
Deşi a fost programată o vizită de curtoazie, aceasta s-a transformat într-o adevărată şedinţă de lucru, în cadrul căreia au fost abordate mai multe tematici.
Ministrul Buga a mulţumit pentru suportul continuu şi susţinerea constantă a agenţiilor ONU în Republica Moldova, menţionând contribuţia considerabilă în accelerarea şi promovarea politicilor şi a reformelor necesare ţării noastre: „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familii are un aspect larg de domenii de activitate, fiind probabil singurul minister care are tangenţe cu toate agenţiile ONU din ţară”, a reiterat Mircea Buga.
Unul dintre subiectele discutate între cele două părţi ţine de organizarea şedinţei Consiliului Sectorial al Donatorilor în domeniul Social. Totodată, Dafina Gherceva a declarat că partenerii de dezvoltare sunt gata să asigure suportul lor în menţinerea secretariatului şi să identifice modalitatea de asigurare a unei comunicări bune şi eficiente între minister şi parteneri.
Alte teme abordate se referă la reforma rezidenţială, la politicile migraţionale şi demografice, la politicile de asistenţă socială, şi anume la măsurile compensatorii oferite populaţiei, fiind un mecanism viabil, dar şi la identificarea unor pârghii de acţiuni durabile prin implementarea proiectelor de eficiență energetică, complementare la ajutorul social pentru perioada rece a anului.
În acelaşi context, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a cerut susţinerea partenerilor în pledoarie pentru două proiecte de legi referitoare la modificarea şi completarea unor acte legislative ce vizează asigurarea egalităţii între femei si bărbaţi şi prevenirea si combaterea violenţei în familie.
La rândul său, Dafina Gherceva a dat asigurări că ONU va susţine în continuare realizarea priorităților naționale și promovarea dezvoltării durabile.
Republica Moldova a aderat la Organizația Națiunilor Unite la 2 martie 1992. Conform statutului său de membru, Moldova a ratificat o serie de Acorduri internaţionale şi Convenţii ale ONU, printre cele mai importante fiind Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, etc.
Dafina Gherceva a fost desemnată în calitate de Rezident Coordonator ONU în Moldova, la 23 februarie 2015, succedând-o pe Nicola Harrington-Buhay.
Maria Roşca