Agenția Franceză de Dezvoltare și 4 ministere au semnat un Memorandum de Înțelegere privind sprijinul reformei sectorului energetic al R. Moldova
Patru ministere (Energie, Finanțe, Mediu și Muncă și Protecție Socială) ale Guvernului Republicii Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) au semnat un Memorandum de Înțelegere care are drept scop sprijinirea reformei sectorului energetic al Republicii Moldova.
Inițiativa, cu o durată de 6 ani, reprezintă o oportunitate de a promova implementarea unui Program de Împrumut bazat pe Politica Energetică și urmărește să sprijine reforma sectorului energetic al Republicii Moldova în perspectiva aderării țării la Uniunea Europeană, în special aceasta este axată pe investiții în infrastructura energetică, eficiența energetică în clădiri, dezvoltarea energiei regenerabile, protecția consumatorilor, mediu și climă.
Programul va începe în 2023 și se va desfășura pe parcursul următorilor șase ani. Acesta va oferi:
Împrumuturi concesionale oferite de AFD (o primă tranșă de 40 de milioane de euro în 2023), a căror defalcare va fi legată de implementarea reformelor agreate,
Un program de asistență tehnică finanțat printr-o donație de 5 milioane de euro acordată prin intermediul Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene. Acest grant are drept scop sprijinirea ministerelor și instituțiilor publice moldovene în implementarea și monitorizarea reformei. Programul de asistență tehnică va fi gestionat de Expertise France, subsidiara grupului AFD pentru cooperare tehnică.
Programul va:
sprijini reformele în sectorul energetic;
facilita mobilizarea expertizei tehnice necesare pentru implementarea reformelor;
elimina obstacolele pentru schimbare prin intermediul unui dialog politic susținut;
oferi sprijin bugetar concesional în urma implementării cu succes a unei faze de reformă.
Suportul extins al Grupului AFD în sectorul energetic din Republica Moldova a început în 2022, prin finanțarea cooperării tehnice între Moldelectrica și operatorul de transport și de sistem RTE din Franța, pentru a facilita integrarea în rețeaua europeană de electricitate. AFD va colabora, de asemenea, cu PNUD Moldova în evaluarea primei faze a Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice.
Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Graham PAUL, a declarat: „Această operațiune este un exemplu concret al aprofundării cooperării tehnice și financiare dintre Franța și Republica Moldova. Prin oferirea sprijinului pe termen scurt și mediu, Franța, ca parte a Echipei Europa, contribuie la securitatea energetică și reziliența Republicii Moldova”.
„Abordarea pe termen lung a acestui program de cooperare este valoroasă, iar asistența tehnică va sprijini Republica Moldova în parcursul său către aderarea la UE și reforma sectorului energetic”, a adăugat Victor PARLICOV, ministrul Energiei.
„Suntem foarte bucuroși când statele membre UE, cum ar fi Franța, se alătură instituțiilor europene pentru a sprijini drumul european al Republicii Moldova și, mai presus de toate, a contribui la o Moldovă mai ecologică. Aceasta este o inițiativă a Echipei Europa pentru a direcționa Republica Moldova către un mediu favorabil pentru investiții în reforma energiei regenerabile”, a menționat Magdalena Mueller-Uri, șefa Secției Cooperare, Delegația UE în Republica Moldova.
Colaborarea Grupului AFD cu Republica Moldova este una recentă, dar cu rezultate fructuoase. În februarie 2022, Grupul și-a deshis biroul la Chișinău. Acesta sprijină convergența către Uniunea Europeană și este unul dintre primii creditori bilaterali ai Republicii Moldova. Grupul AFD a finanțat studii și asistență tehnice prin intermediul granturilor, a acordat sprijin bugetar în domeniile energiei, mediului și transporturilor, și a susținut organizații ale societății civile. Proparco – subsidiara Grupului AFD pentru sectorul privat – sprijină dezvoltarea afacerilor mici, în timp ce Expertise France – agenție de cooperare tehnică a Grupului AFD – lucrează în domeniul combaterii spălării banilor, transparenței și accesului la justiție.
În cadrul evenimentului, pe lângă semnarea Memorandumului, s-au desfășurat întâlniri bilaterale pe teme energetice, de împădurire și irigații pentru a aprofunda colaborarea dintre Republica Moldova și Grupul AFD.