Deputații au votat în prima lectură modificări la Codul de procedură penală și la Codul contravențional
Un PROIECT de lege care prevede modificări la Codul de procedură penală și la Codul contravențional a fost votat, în prima lectură, în plenul Parlamentului. Documentul a fost elaborat ca urmare a propunerilor prezentate de către diverse instituții publice și a ședințelor Grupului de lucru creat pe platforma Ministerului Justiției, cu participarea instituțiilor din domeniu, a societății civile, precum și a partenerilor de dezvoltare.
Potrivit autorilor, inițiativa legislativă este necesară în contextul promovării unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului, pe garantarea unei justiții penale echitabile și de calitate. Astfel, modificările legislative au scopul de a asigura calitatea legii procesuale penale, precum și protecția persoanei împotriva arbitrarului, prin excluderea interpretărilor abuzive și extensive.
Printre prevederile documentului figurează ajustarea cadrului normativ cu scopul de a preveni încălcarea termenului rezonabil. Astfel, în cazul în care se va considera că există pericol de încălcare a termenului de urmărire penală, asigurat de către ofițerul de urmărire penală și procurorul de caz, părțile vor putea să se adreseze judecătorului de instrucție cu cerere de accelerare a urmăririi penale, doar după expirarea a 6 luni de la începerea urmăririi penale. De asemenea, vor fi ajustate și lichidate unele prevederi care creează predispoziții pentru tergiversarea procedurilor judiciare. Pentru asta, odată cu înaintarea unei cereri de recuzare, partea este obligată să indice absolut toate motivele de incompatibilitate pentru a nu permite tergiversarea procesului cu înaintarea cererilor multiple pe diferite temeiuri, la diverse etape ale examinării cauzei.
Autorii documentului mai propun instituirea procedurii acordului de cooperare. Astfel, persoanelor fizice învinuite li se va reduce pedeapsa, dacă vor coopera cu organele de urmărire penală. Această procedură se va aplica doar procuraturilor specializate (PA și PCCOCS), pentru a combate corupția și crima organizată.
O altă prevedere a proiectului se referă la extinderea utilizării aplicației de videoconferință în ședințele de judecată. În cazul persoanelor aflate în detenție, audierea va fi efectuată prin videoconferință, care va avea loc în prezența unui apărător ales sau desemnat. Totodată, martorii vor putea fi audiați prin videoconferință, dacă va fi greu de asigurat prezența acestora în ședințele de judecată.
În prima lectură, proiectul a fost votat de 65 de deputați.