A fost modificat Codul de procedură penală și Codul contravențional

A fost modificat Codul de procedură penală și Codul contravențional

Procesul penal va deveni mai eficient, iar judecarea cauzelor se va desfășura cu mai puține tergiversări. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat modificările la Codul de procedură penală și Codul contravențional, care vor permite instituțiilor de drept să instrumenteze dosarele într-un termen mai restrâns.

Astfel, vor fi lichidate unele prevederi care împiedică buna desfășurare a procesului judiciar – spre exemplu – schimbarea sediului sau a completului de judecată. În același timp, ședința de judecată va putea fi amânată o singură dată, la cererea motivată a inculpatului, apărătorului sau procurorului.

De asemenea, au fost revizuite prevederile privind admiterea, desemnarea și înlocuirea apărătorului. În situațiile în care un apărător va lipsi nejustificat sau va refuza să exercite apărarea, acesta va fi înlocuit pentru perioada absenței nejustificate.

Totodată, potrivit proiectului, va fi extinsă utilizarea de către instanțele de judecată a videoconferinței pentru persoanele aflate în detenție. Audierea acestora prin videoconferință va avea loc în prezența unui apărător ales sau desemnat. La fel, martorii vor putea fi audiați prin videoconferință, în cazul în care nu va fi posibilă prezența acestora în ședințele de judecată.

Proiectul de lege mai prevede un acord de cooperare dintre învinuiți și instituțiile de drept. Prin urmare, persoanele care își recunosc vina și doresc să coopereze cu ancheta, vor beneficia de o pedeapsă mai redusă. Această procedură vizează doar procuraturile specializate în combaterea corupției și crimei organizate.

Share