Popescu: Ne apropiem de un an de la obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la UE
„Ne apropiem de împlinirea unui an de la obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană – o șansă istorică în parcursul nostru european”, afirmă ministrul de externe, Nicu Popescu.
Potrivit ministrului, în această perioadă, Republica Moldova a făcut pași semnificativi în îndeplinirea celor nouă recomandări formulate de Comisia Europeană, „iar astăzi ne dorim să subliniem o parte din progresele înregistrate în primele trei domenii cheie: reforma justiției, îmbunătățirea codului electoral și lupta împotriva corupției”.
„Vom continua să evidențiem și celelalte recomandări formulate de Comisia Europeană în zilele următoare, pentru a oferi o imagine completă a progreselor înregistrate de Republica Moldova pe parcursul său către aderarea la Uniunea Europeană.
Suntem hotărâți să ne păstrăm ritmul reformelor și să demonstrăm în mod concret angajamentul nostru față de valorile și standardele europene. Prin realizările noastre, dorim să câștigăm sprijinul și încrederea Uniunii Europene în inițierea negocierilor privind aderarea noastră la blocul comunitar până la sfârșitul acestui an”, spune Popescu.