Fiscul: 4 810 persoane au obținut venituri de peste 1 milion lei anul trecut, mai mult cu 803 persoane
Serviciul Fiscal de Stat a recepționat, pentru perioada fiscală 2022, 104 965 declarații cu privire la impozitul pe venit, depuse de către persoanele care desfășoară activitate economică, și 175 835 declarații cu privire la impozitul pe venit depuse de contribuabili – persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător. Rezultatele recepționarii declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2022 au fost prezentate de către Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru, în cadrul unei conferințe de presă.
Directorul SFS a mulțumit contribuabililor pentru aportul adus în vederea susținerii economiei naționale prin onorarea în termen a obligațiilor față de buget, precum și promovarea spiritului de conformare voluntară la prevederile legislației fiscale. „Exprim recunoștință pentru contribuția tuturor contribuabililor la formarea veniturilor Bugetului Public Național, menținerea și crearea locurilor de muncă, acțiuni menite să susțină dezvoltarea Republicii Moldova”, a declarat dl Petru Rotaru.
Astfel, de către agenții economici, pentru perioada anului 2022, s-au înregistrat total venituri în sumă de 639,3 miliarde lei și total cheltuieli în sumă de 586,5 miliarde lei. Comparativ cu anul 2021 veniturile sunt în creștere cu 127,4 miliarde lei, iar cheltuielile au înregistrat o creștere cu 122,9 miliarde lei. Impozitul pe venit declarat de către agenții economici, pentru perioada 2022, a constituit 6,7 miliarde lei, fiind în creștere cu 0,9 miliarde lei față de perioada anului 2021.
Conform datelor din Declarația cu privire la impozitul pe venit, principalele ramuri ale economiei naționale care au înregistrat impozit pe venit calculat au fost: comerțul, activități financiare și asigurării, industria prelucrătoare, agricultura și silvicultura, transport și depozitare, tranzacții imobiliare și construcții.
În ceea ce privește contribuabilii persoane fizice – cetățeni, suma veniturilor obținute conform informațiilor prezentate de către plătitorii de venituri, pentru anul 2022 a constituit 98,2 mlrd. lei, venit obținut de către 1,53 mln. persoane, iar impozitul pe venit reținut la sursa de plată și declarat a constituit 7,2 mlrd. lei.
În totalitatea veniturilor obținute de către persoanele fizice cetățeni, predomină veniturile sub formă de plăți salariale (74,13 %), urmate de veniturile obținute din dividende (12,92 %) și veniturile obținute din transmiterea în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare și mobiliare, cu excepția terenurilor agricole (3,1 %).
Pentru perioada fiscală 2022, 4 810 persoane au obținut venituri de peste 1 milion lei fiecare (față de 4 007 persoane fizice pentru perioada 2021), venitul total obținut de aceste persoane este de 17,69 mlrd. lei, și impozit reținut în sumă de 1,45 mlrd. lei. (față de 12,82 mlrd. lei venituri, și impozit reținut în sumă de 837,9 mln. lei pentru perioada 2021).
Cea mai mare sumă a venitului declarat de către o persoană fizică în anul 2022 în baza Declarației (Forma CET18) a fost de 43,8 mln. lei. Cea mai tânără persoană din această categorie are 19 ani, cea mai vârstnică – 82 ani.
La capitolul desemnare procentuală menționăm că, pentru anul 2022 aceasta a fost efectuată de 41 819 persoane (cu 4 422 de persoane mai mult comparativ cu anul 2021), suma solicitată pentru desemnare a constituit 13,69 mln. lei (cu 2,97 mln. lei mai mult comparativ cu anul 2021).
Share