La MAIA a fost prezentat conceptul Oficiului horticol

La MAIA a fost prezentat conceptul Oficiului horticol

În baza unui studiu a celor mai bune practici internaționale, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a fost prezentat Conceptul Oficiului horticol.

În vederea creării Oficiului horticol, MAIA beneficiază de suportul USAID prin intermediul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRRM).

În cadrul unei ședințe comune, s-a evaluat situația curentă în sectorul horticol și au fost identificate componentele-cheie necesare pentru crearea Oficiului. Părțile au studiat modele de succes din Olanda, Spania, Australia, Noua Zeelandă și China, fiind explorate mai multe mecanisme de finanțare, ce implică investiții ale sectorului privat, contribuții din partea statului, granturi de la organizațiile internaționale sau o combinație de surse.

 

Constituirea Oficiului este necesară pentru implementarea politicii statului în sectorul horticol, îmbunătățirea competitivității sectorului, asigurarea dezvoltării durabile a acestuia,  promovarea imaginii produselor la nivel național și internațional. În scopul aprobării celui mai potrivit model care să corespundă realităților din țara noastră, urmează să fie elaborată o analiză complexă asupra aspectelor economico-financiare, tehnice, de management precum şi a actorilor implicați.

Share