Localitățile din Republica Moldova își vor putea consolida capacitatea administrativă prin amalgamarea voluntară

Localitățile din Republica Moldova își vor putea consolida capacitatea administrativă prin amalgamarea voluntară

Parlamentul a votat, în prima lectură, proiectul de lege privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

Noua lege are ca scop crearea unui cadru normativ necesar pentru amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi în vederea consolidării capacităților administrative ale autorităților publice locale și prestarea serviciilor publice de calitate și accesibile populației.

Potrivit PROIECTULUI, amalgamarea voluntară presupune comasarea benevolă a două sau a mai multor unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi (satele/comunele și orașele/municipiile), în baza deciziilor consiliilor locale, cu respectarea unor condiții, principii și proceduri. Astfel, în condițiile de bază ale amalgamării voluntare se prevede că teritoriul unității administrativ-teritoriale amalgamate trebuie să fie continuu, iar numărul populației acesteia de minim 3000 de locuitori.

Procesul de amalgamare voluntară va fi inițiat în baza unor decizii emise de consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi, adoptate cu votul majorității consilierilor locali aleși. Autoritățile administrației publice centrale vor oferi sprijin informațional, organizatoric și metodologic pentru realizarea amalgamării voluntare a UAT. De asemenea, statul va oferi sprijin financiar pentru localitățile care vor decide să se amalgameze. Acesta include alocări din bugetul de stat pentru dezvoltarea infrastructurii, suplinirea bugetelor locale pentru o perioadă de șapte ani, precum și alocarea altor stimulente financiare.

Documentul a fost elaborat de Cancelaria de Stat în cooperare cu partenerii de dezvoltare, fiind parte a Strategiei de Reformă a Administrației Publice pentru anii 2023 – 2030.

Tot astăzi, deputații au aprobat PROIECTUL de lege care prevede modificarea mai multor legi în vederea asigurării coerenței cadrului normativ pentru realizarea proceselor de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

Share