Reprezentanți din instituții specializate şi universităţi din RM vor face cursuri de securitate cibernetică

Reprezentanți din instituții specializate şi universităţi din RM vor face cursuri de securitate cibernetică

Astăzi, 21 septembrie, viceministrul mediului Andrian Delinschi a dat startul, împreună cu specialiștii din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a Cursului Naţional privind Familiarizarea cu Bazele Securităţii Informaţionale pentru Asigurarea Securităţii Fizice Nucleare. Cursul vizat, organizat de către Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice din Republica Moldova în colaborare cu Oficiul Securitatea Nucleară a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică se va desfășura în perioada 21-25 septembrie 2015. La cursul nominalizat au fost selectaţi 23 de reprezentanți din instituții specializate şi universităţi din Republica Moldova.

Vor fi prezentate prelegeri teoretice şi susținute exerciţii practice privind promovarea bunelor practici în protecția informației, rețelelor informaționale, managementului sistemelor informaționale împotriva amenințărilor cibernetice a obiectivelor, inclusiv celor, ce dețin materiale nucleare sau radioactive. Prelegerile vor fi conduse de lectori selectaţi de AIEA din Germania, Estonia, Bulgaria şi Republica Moldova.
IMG 0817 patru MG 0816 DOIÎn cuvîntul de salut de la deschiderea cursului, viceministrul Delinschi a menționat că lumea în care trăim devine din ce în ce mai globalizată, iar acest lucru se datorează în mare parte evoluţiilor din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. „Având în vedere faptul că securitatea cibernetică este o problemă globală, aceasta, reprezintă o provocare ce trebuie abordată prin cooperare între diverşi actori naţionali şi internaţionali, precum instituţii sau organizaţii nonguvernamentale, prin cooperarea între state, organizaţii regionale şi globale. Pentru fortificarea sistemului de rezistenţă cibernetică a ţării este esenţială pregătirea instituţiilor din Republica Moldova pentru a răspunde prompt la atacurile cibernetice posibile” – a subliniat viceministrul  Andrian Delinschi. MG 0831 Prim

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihaela Rotari

Share