Ex-ministru al Agriculturii: Sunt necesare măsuri urgente pentru redresarea situației în agricultură
Președintele Partidul Social Democrat European, Ion Sula, fost ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, afirmă că agricultorii au ajuns în situația critică de astăzi din cauza greșelilor în lanț comisie de actuala guvernare, informează OFICIAL.
Ion Sula, în cadrul emisiunii „Puls” de la Orizont TV, a spus că, guvernarea a făcut următoarele erori:
Restricționarea exportului de cereale anul trecut, fără niciun calcul sau analiză prealabilă;
Circa 1 miliard de lei datorii la subvențiile oferite agricultorilor pentru anul trecut;
Probleme logistice care nu permit exportul de cereale pe râul Prut;
Substituirea exportului de cereale autohtone cu exporturi din Ucraina;
Importul de semințe de floare soarelui pentru procesare în condițiile în care producătorii moldoveni stau cu roada în stoc;
Blocarea programului de rambursare a TVA-ului pentru producătorii agricoli.
„Sunt necesare măsuri urgente pentru redresarea situației în agricultură”, a subliniat fostul ministru.