Maia Sandu: Am venit să spunem răspicat, cu încredere și cu mândrie: moldovenii sunt europeni!

Maia Sandu: Am venit să spunem răspicat, cu încredere și cu mândrie: moldovenii sunt europeni!

Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, în cadrul Adunării Naționale „Moldova Europeană”, a declarat că Republica Moldova a ales calea europeană și toți care s-au adunat astăzi confirmă această alegere, informează OFICIAL. 

„Mă bucur să fim atât de mulți azi împreună! Am venit să spunem răspicat, cu încredere și cu mândrie: moldovenii sunt europeni! Locul Moldovei e în Uniunea Europeană (UE)! Proiectul nostru de țară este ca Moldova să fie membru al familiei europene în 2030. Nu e doar angajamentul meu, avem susținerea partenerilor europeni și asta își doresc cetățenii!”, a spus Maia Sandu.

Potrivit spuselor sale, Europa e mai mult decât o lozincă politică, e un mod de viață, un vis care trebuie să devină realitate.

„Acest vis depinde de fiecare dintre noi! Pare un drum lung, care are nevoie de efortul întregii societăți, dar e unicul drum spre bunăstare și pace!”, a subliniat șeful statului.

Președintele a mai spus că, Moldova trebuie să fie membru al UE, moldovenii trebuie să fie europeni nu doar în valori, așa cum suntem astăzi, ci și în acte.

„Să mergem înainte împreună!”, a îndemnat Maia Sandu.

Șeful statului a subliniat că, „doar fiind membri ai UE, nu vom mai fi singuri”.

„Moldovenii știu să facă diferența și alegerea corectă, pentru că nu există familie din țară care nu are rude în UE. Noi am decis ce ne dorim pentru țara noastră. Moldova va adera la UE și acest lucru trebuie să se întâmple până în 2030”, a conchis ea.

Share