Recomandările Poliției privind Adunarea Națională „Moldova Europeană”
Duminică, 21 mai, începând cu ora 11.00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va avea loc Adunarea „Moldova Europeană”, fapt pentru care Poliția va fi la datorie, pentru asigurarea ordinii şi liniștii publice, protejarea patrimoniului, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Polițiștii vor fi alături de cetățeni pentru a le oferi necondiționat sprijin și îndrumare.
„Vă îndemnăm să nu lăsați automobilele fără supraveghere și obiectele de preț la vedere, monitorizați copiii în permanență pentru a evita orice risc și aveți grijă de bunurile personale (bani, telefoane mobile, genți).
Solicităm respectuos să nu purtați genți voluminoase sau rucsacuri, pentru a nu crea incomodități și să vă asigurați că nu dețineți obiecte interzise.
Menționăm că, în perimetrul străzilor G. Bănulescu-Bodoni şi strada A.Puşkin va fi sistată circulația rutieră începând de sâmbătă la ora 08:00 și până luni la ora 06:00, iar polițiștii de patrulare vor dirija fluxul participanţilor la trafic şi vor redirecţiona deplasarea transportului pentru a nu admite crearea ambuteiajelor şi periclitarea circulaţiei rutiere.
Atât pietonii, cât și conducătorii auto sunt îndemnați să manifeste înţelegere faţă de măsurile de siguranţă publică, inclusiv prin prisma unor restricții, și să respecte Legea pentru ca evenimentele să se desfăşoare în condiţii optime” – a informat Poliția.
„Ori de câte ori a fost oportunitate am vociferat despre dorința de a deveni o poliție europeană, iar acest eveniment „Moldova Europeană” este un bun prilej de a reitera acest fapt”, a precizat astăzi șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu în cadrul briefing-ului de presă dedicat evenimentului de duminică.