Fotbal pe plajă. Naționala și-a aflat adversarii de la Jocurile Europene 2023
Joi, 11 mai, la Barcelona (Spania), a avut loc tragerea la sorți pentru turneul de fotbal pe plajă din cadrul Jocurilor Europene 2023, care vor avea loc în Polonia, în perioada 21 iunie – 2 iulie.
Naționala pregătită de Ruslan Pernai va face parte din grupa B alături de Elveția, Italia și Ucraina. În grupa A vor juca Polonia, Portugalia, Spania și Azerbaidjan.
Echipele de pe primele două locuri din grupe se vor califica în semifinale. Câștigătoarele semifinalelor vor juca în finală. Este programată și finala mică, în care echipele vor lupta pentru locul 3. Turneul de fotbal pe plajă va avea loc între 27 iunie și 1 iulie, în localitatea Tarnov, Polonia.
Naționala noastră de fotbal pe plajă s-a calificat la Jocurile Europene 2023, datorită victoriei de la Campionatul European de fotbal pe plajă, Divizia B, ediția 2022. Tricolorii au învins în toate cele 5 meciuri jucate la Arena din parcul La Izvor al capitalei, 4-1 cu Malta și Anglia, 3-0 cu România, 5-1 cu Grecia și 5-3 cu Turcia în finală.
Cea mai mare competiție sportivă multisporturi din Europa a anului, cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene va avea loc la Cracovia și în regiunile Małopolska din Polonia, în perioada 21 iunie – 2 iulie 2023. Vor fi organizate competiții la 29 de discipline sportive, la care vor participa 7.000 de sportivi din 48 de țări europene.