Ziua Victoriei și Ziua Europei celebrată la Chișinău

Ziua Victoriei și Ziua Europei celebrată la Chișinău

Republica Moldova celebrează astăzi, 9 mai, Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei și Ziua Europei, conform hotărârii cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă în Republica Moldova.

În dimineața zilei de 9 mai, președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean, au depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” și la Focul veșnic de la Complexul memorial „Eternitate”, pentru comemorarea celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și a eroilor căzuți pentru Independența Patriei.

Tot astăzi, Partidul „ȘOR” și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au anunțat că vor organiza acțiunea „Regimentul nemuritor”. Partidul „ȘOR” va ieși în stradă „cu portrete ale rudelor care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial”, iar evenimentul PSRM se va desfășura „fără drapele de partid, cu toate simbolurile Marii Victorii”, potrivit declarațiilor celor două formațiuni. Acestea nu au precizat dacă vor organiza împreună acțiunile anunțate pentru 9 mai.

Deși panglica ”Sfântul Gheorghe” este interzisă în Republica Moldova, atât reprezentanții Partidului Socialiștilor, cât și cei ai Partidului ȘOR au afirmat că o vor purta, de Ziua Victoriei.

În același timp, în capitală, vor avea loc mai multe evenimente dedicate Zilei Europei, care în acest an este celebrată în țările europene sub semnul păcii și unității. La Chișinău, vor fi organizate o serie de evenimente sub genericul „UE-Moldova: Împreună mai puternici”. Cu această ocazie, Guvernul invită cetățenii să viziteze Grădina Botanică din capitală, acolo unde vor avea loc mai multe activități, inclusiv pentru copii.

Share