Ministerul Mediului susține acțiunea Primăriei mun.Chișinău ce vizează îmbunătățirea mediului înconjurător
Ministerul Mediului susține acțiunea Primăriei mun.Chișinău ce vizează îmbunătățirea mediului înconjurător, confirmând că de modul în care ne debarasăm de bateriile uzate depinde calitatea aerului, solului şi apei.
Primăria municipiului Chișinău a lansat campania BATEREC, care reprezintă un proiect de colectare separată a bateriilor și acumulatorilor uzați. Acțiunea are drept scop sensibilizarea populației despre necesitatea colectării acestora. În cadrul lansării proiectului, au fost prezentate coşurile (pubelele) pentru baterii uzate care urmează a fi instalate la intrările în blocurile de locuinţe din capitală, inclusiv în parcuri.
Evenimentul este parte a proiectului e-Reciclare şi este iniţiat cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone prin programul polonez de colaborare pentru dezvoltare – Polska Pomoc. Acţiunea are drept scop sensibilizarea populaţiei despre necesitatea colectării bateriilor şi acumulatorilor uzaţi.
Ministerul Mediului, care acordă agenților economici autorizații de gestionare a deșeurilor, pune în capul mesei Conceptul de abordare simultană şi tratare egală a celor trei aspecte ale dezvoltării durabile (mediu, economic şi social), pentru ca generaţiile viitoare să aibă aceleaşi oportunităţi şi şanse pe care le avem noi în prezent, îndeamnă populația să participe activ la acest proiect.
Colectând separat bateriile uzate, contribuim la prevenirea unor efecte majore asupra mediului înconjurător şi sănătăţii noastre, a tuturor și în acelaşi timp şi la conservarea resurselor naturale.
Detalii suplimentare privind proiectul „BATEREC” pot fi găsite pe pagina web www.baterec.md.
De ce trebuie să colectăm selectiv și să reciclăm bateriile sau acumulatorii?
În medie, o persoană deţine în jur de 2 baterii (pastilă) şi 10 baterii normale (A, AA, AAA, C, D, 9V, etc) și aruncă în jur de 8 baterii pe an. Fiecare baterie conţine în medie 20 de grame de metal, ceea ce înseamnă că 50 de baterii conţin aproximativ 1 kg de metal ce poate fi reintrodus în industrie ca materie secundară. În prezent, acest metal se pierde în deșeuri, ajunge la groapa de gunoi și poluează mediul înconjurător.
Bateriile uzate conţin metale grele extrem de toxice, care odată ajunse în natură sau eliminate necorespunzător, pot contamina solul şi pânza freatică. Incinerate, o parte din materiale sunt degajate în aer sau intră în contact cu apa, devenind nocive pentru mediul înconjurător şi mai ales pentru om. O baterie uzată aruncată la coşul de gunoi, ajunsă în ghena din spatele blocului, apoi la groapa de gunoi, poate polua un metru pătrat de pământ şi 10 litri de apă. Bateriile uzate şi acumulatoarele autovehiculelor conţin metale grele toxice ce reprezintă un pericol pentru mediu şi sănătate (cadmiu, nichel, litiu), astfel încât acestea sunt clasificate drept deşeuri toxice.
E BINE SĂ ȘTII: Bateriile uzate (și includem aici și acumulatorii portabili), folosite în fiecare gospodărie sau la locul de munca, pot conține substanțe toxice precum plumb, mercur, nichel, cadmiu, zinc sau litiu. Dacă bateriile se aruncă la coșul de gunoi, acestea vor ajunge cel mai probabil la gropile de gunoi. După un anumit interval de timp bateriile se corodează și apar scurgeri ale substanțelor toxice pe care le conțin, care afectează grav calitatea mediului, poluând apele, solul, plantele și viețuitoarele. O caracteristică a acestor substanțe este faptul că acestea se acumulează de-a lungul lanțului trofic. Substanțele toxice nu se elimină/transformă la un anumit nivel din natură, ci se bioacumulează. Cu alte cuvinte, substanțele nu se risipesc, ci dimpotrivă se adună cantitativ pe măsura ce sunt absorbite de plante, insecte, animale și în final de om. Substanțele toxice, odată ajunse în organism, pot provoca afecțiuni grave precum sterilitate, pierderi de memorie, boli de inimă, cancer etc.