Campionatul de minifotbal în ramura aviației civile și-a stabilit învingătorii

Campionatul de minifotbal în ramura aviației civile și-a stabilit învingătorii

Timp de 2 zile, pe 9 și 10 septembrie, la stadionul hotelului „Prezident”, cu prilejul celebrării Zilei lucrătorului aviației civile, s-a disputat  ce-a de-a II-a ediție a Campionatului de minifotbal în ramura aviației civile.

Potrivit organizatorilor, evenimentului a avut drept scop atât promovarea modului sănătos de viață prin practicarea fotbalului în rândul funcționarilor aviației civile și a angajaților din domeniile conexe, cât și dezvoltarea spiritului de echipă.

După disputarea meciurilor de calificare din prima zi a campionatului, s-a jucat finala mică dintre formațiile „Aeroport Handling” SRL și SRL „Avia Invest”, iar în finala mare s-a duelat echipa Î.S. „MoldATSA” cu formația Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor.

Marele trofeu și l-au adjudecat jucătorii de la „MoldATSA”, iar echipa MTID a devenit vicecampioană.

Consilierul ministrului, Dinu Carp, dar și căpitanul echipei MTID a declarat că echipa ministerului participă în premieră la acest eveniment sportiv, iar faptul că formația care a condus-o a ocupat locul secund, deja reprezintă un succes important pentru echipă.

În cadrul evenimentului au participat 6 echipe care au reprezentat Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Î.S. „MoldATSA”, CA „Sky Prim Air” SRL, „Aeroport Handling” SRL și SRL „Avia Invest”.

Cea de-a doua ediție a Campionatului la minifotbal în ramura aviației civile a fost organizat la inițiativa Autorității Aeronautice Civile (AAC), cu suportul Federației Moldovenești de Fotbal (FMF).

 

Share