Avocații lui Ilan Șor: Decizia Curții de Apel Chișinău va fi atacată cu recurs la CSJ, dar și la CEDO
Decizia Curții de Apel Chișinău, prin care liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a fost condamnat definitiv la 15 ani de detenție, în dosarul „Frauda bancară”, va fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Anunțul a fost făcut de către avocații lui Ilan Șor, care accentuează că magistrații Curții au emis hotărârea sub o presiune imensă din partea actualei guvernări.
Mai mult, apărătorii acestuia se arată convinși că Ilan Șor va câștiga la CEDO.
„Considerăm că decizia Curții de Apel Chișinău nu corespunde faptelor dosarului penal, legilor Republicii Moldova și Codului Penal. Judecătorii au luat această decizie sub o presiune extrem de mare din partea guvernării. Avocații au prezentat toate probele disponibile care, din păcate, au fost luate în considerare. Suntem convinși că, în aceste circumstanțe, avocații lui Ilan Şor vor câștiga acest dosar penal la Curtea Europeană (n.r. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Sunt convins că această instituție va aduce claritate în această cauză. Din păcate, acest proces va fi unul de durată, dar, având în vedere că Ilan Șor este politician și deputat, vom insista ca dosarul în cazul lui să fie examinat în regim de urgență”, a subliniat Aureliu Colenco.
Prin urmare, decizia Curții de Apel Chișinău va fi atacată la CSJ, deși, avocații lui Ilan Șor susțin că nu mizează pe o hotărâre favorabilă clientului lor.
„Curtea Supremă de Justiție va fi formată din judecători numiți de guvernare. Toată lumea vede ce se întâmplă în sistemul de justiție. Din păcate, suntem în situația în care deciziile se iau în neconcordanță cu faptele dosarului penal, cu legile țării, ci în corespundere cu ordinile guvernanților date magistraților”, a punctat avocatul Aureliu Colenco.