Anatol Șalaru a plecat din fruntea PUN
Anatol Șalaru, pe finalul lunii februarie curent, a anunțat că pleacă din postura de președinte interimar al Partidului Unității Naționale (PUN), dar și că nu va mai candida pentru funcția de președinte, și iată că chiar a făcut acest lucru la scurt timp, informează OFICIAL.
Acum, pe portalul Agenției Servicii Publice a apărut o modificare cu referire la conducerea formațiunii. Astfel, noul președinte al PUN este Ana Guțu.
Anterior Ana Guțu a fost prim-vicepreședinte al partidului.
Amintim că, pe data de 7 februarie 2016 Anatol Șalaru a anunțat intenția de a înființa un partid nou. Pe 14 februarie 2016, deputata Ana Guțu a fondat Partidul Dreapta, care a fost înregistrat la 28 martie 2016 și care pe 11 iunie 2017 și-a schimbat denumirea în Partidul Unității Naționale. Ulterior, Anatol Șalaru a fost ales președinte executiv, iar Ana Guțu prim-vicepreședinte. La 7 decembrie 2019 președinte al PUN a fost ales Octavian Țîcu, care în decembrie 2021 a anunțat că părăsește partidul. Astfel, Anatolie Șalaru a preluat interimatul funcției de președinte.