Vinurile moldoveneşti devin tot mai cunoscute şi apreciate pe piaţa chineză

Vinurile moldoveneşti devin tot mai cunoscute şi apreciate pe piaţa chineză

Ieri, 8 septembrie, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion SULA,  l-a  primit,  la sediul ministerului, pe noul Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang YINGHONG.

Cu această  ocazie, oficialii au făcut  schimb de opinii referitor la stadiul actual al relaţiilor  moldo-chineze, accentul fiind pus, în special,  pe cooperarea  între ministerele agriculturii din ambele ţări,  relaţiile comercial- economice între cele două state,  promovarea produselor agroalimentare  moldoveneşti pe piaţa chineză, precum şi perspectivele extinderii colaborării bilaterale. E.S. Zhang YINGHONG, a menţionat că, vinurile moldoveneşti devin tot mai cunoscute şi apreciate pe piaţa chineză. Respectiv, în cele mai mari oraşe din China, precum Beijing, Şanhai,  acestea se comercializează cu succes în  reţelele de magazine renumite.

În altă ordine de idei, Ambasadorul s-a referit la sprijinul pe care Părtea chineză este dispusă sa-l acorde Republicii Moldova la implementarea unor proiecte comune în domeniul biogazului şi a biomasei, destinate pentru zonele rurale ale ţării noastre. Oficialii s-au asigurat reciproc de întreaga  disponibilitate pentru   continuarea şi  consolidarea  cooperării între cele două state.

o

Maria Roşca

Share