Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști, ediția 2015-2016, lansat
Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști este un program al Fundației Euromonitor pentru Excelență din România și are drept scop încurajarea și facilitarea pregătirii profesionale a jurnaliștilor din România și Republica Moldova care doresc să obţină o expertiză profesională în problematica europeană. Participanţii sunt instruiţi în diverse tematici legate de Uniunea Europeană, cum ar fi cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între statele-membre, precum și maniera în care este abordă problematica europeană de către media occidentale.
Programul cuprinde patru etape de pregătire profesională:
• un training specializat, susținut în România de către specialiști în relații europene;
• o călătorie de studii de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliștii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu oficiali ai Uniunii Europene şi să viziteze diverse instituţii UE;
• stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene.
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști se adresează jurnaliștilor din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile social, politic și economic, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
• Experiență profesională de minimum trei ani
• Vârsta de până la 35 de ani
• Abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj)
Dosarul de înscriere va cuprinde:
• Portofoliu (trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate)
• Două scrisori de recomandare, de preferință una de la superiorul direct sau managerul instituției la care lucrează.
Data-limită de depunere a dosarelor de înscriere este 27 SEPTEMBRIE 2015(inclusiv), toate înscrierile având mențiunea „Pentru Bursele Europene JTI”. Dosarele vor fi trimise la adresa electronică press@mfa.md. Pentru detalii suplimentare a ne contacta la tel.: 022.57.82.54.
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști a fost lansat în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii 1990, cu sprijinul Guvernului SUA, de National Forum Foundation/Freedom House, ulterior, din 2000, cu finanțarea JTI. Încă de la începuturile sale, obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților tinerilor jurnaliști, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practica profesională specializată, mai întâi în SUA, apoi la Bruxelles.