Creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

Cea mai importantă sărbătoare a lunii martie este considerată ziua de 9/22 martie, atît conform calendarului creștin ortodox, cît și celui popular. În această zi sînt sărbătoriți cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, numiţi în tradiţia populară Mucenicii sau Măcinicii.

Substratul creştin. Сei 40 de Sfinți Mucenici au fost soldaţi creştini şi au trăit pe timpurile împăratului Licinius, unul dintre acei care prigonea creştinii. Sfinţii erau făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Se zice, că ei au refuzat să se închine idolilor declarînd în faţa guvernatorului Agricolae că îl vor urma pe Isus Hristos. Revoltat de cele auzite, generalul îi întemniţează pe cei 40 pentru opt zile şi ordonă să fie bătuţi cu pietre, timp în care se spune că Mîntuitorul li s-a arătat întărindu-le astfel credinţa şi pregătindu-i pentru cele ce aveau să urmeze. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Pe la miezul nopţii însă, unul dintre cei 40 mucenici, a ieşit din apă din cauza gerului. Alergînd spre baia caldă, pusa de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămaşi să îndure gerul au început să se roage şi s-a petrecut o minune: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorît asupra mucenicilor. Unul dintre soldaţii de pază, uimit că în miezul nopţii o lumină din cer încălzeşte apa şi că o cunună din cele 40, pogorîte peste mucenici, nu are peste cine să se aşeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că şi el este creştin. Şi pentru că au fost scoşi vii din lac, trupurile lor au fost arse, iar oasele aruncate în lac. După trei zile, cei 40 s-au arătat episcopului Petre, cerîndu-i să-i scoată din apă. Creştinii le-au scos şi le-au îngropat trupurile cu mare cinste.

Obiceiuri. Tradiţii. Superstiţii. Sărbătoarea creştină s-a suprapus cu cea de început a anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare tradiţională moldovenească ‒ Mucenicii sau Măcinicii. În credinţa populară în această zi se încheie Zilele Babelor, lăsînd loc Zilelor Moşilor. Sărbătoarea a pornit, probabil, de la importanța deosebită pe care oamenii de altădată o acordau cultului moșilor. Moșii închipuind în fapt sufletele morților. Se credea că aceste suflete patronau viața pămîntenilor, mai ales la pragurile de timp (la cumpenele dintre anotimpuri, adică în preajma echinocțiilor și solstițiilor), reveneau de unde plecaseră acum cînd începea noul an vegetațional.

Așadar pentru a întîmpina cum se cuvine sufletele strămoșilor, gospodinele fac şi astăzi Sfințișori (colăcei) de Măcinici. Mîncatul lor are conotații magice, îmbunînd spiritele strămoșilor și asigurînd un trai liniștit în anul care urma. Numiți și Mucenici, Brăduleți, acești colăcei i-ar închipui pe cei 40 de sfinți uciși la Sevastia, pe vremuri femeile, făcînd chiar 40 de colăcei; cei mai mulți fiind dați de pomană în special copiilor săraci. Sărbătoarea Măcinicilor era una dintre cele mai așteptate sărbători de către copiii de altădată. Prin Bucovina se obișnuia ca, în locul colăceilor, să se facă 40 de plăcinte cu varză. În aceste preparate trebuia să se pună neapărat miere și nuci, pentru că se credea, că ele asigură legătura viilor cu morții, respectiv învierea prin moarte.

Uneori, mai ales săracilor, pe lîngă colăcei, li se dădea de pomană și băutură. Alteori, oamenii ieșeau în vii și livezi pentru a bea …40 sau 44 de păhărele de vin (în tradiţia geto-dacă se considera că au existat 44 de sfinţi martiri); cîte puțin din fiecare păhărel era vărsat la rădăcina viilor și pomilor spre a rodi. Cei care nu puteau bea atîta trebuiau măcar să guste de 40 de ori dintr-un păhărel. Se credea că făcînd astfel se adăuga tot atîta sînge peste an, în acest mod fiind ajutați și Mucenicii să prindă curaj și să spargă gheața iernii. Îndeobște această beție rituală avea loc noaptea, scopul principal, fiind restabilirea forțelor vitale și trezirea naturii la viață, băutura avînd acum calitatea de ofrandă adusă morților.

Alte practici și credințe specifice de Măcinici: în această zi (sau a doua, a treia zi) se obişnuia să se scoată plugul şi să se meargă cu el la arat, se semăna usturoiul, ceapa, se răsădea curechiul, femeile așteptînd să culeagă de 40 de ori mai mult cu condiția ca înainte de semănat să bată 40 de mătănii și să dea de pomană 40 de sfințișori și 40 de lumînări.

Se credea, că vremea de Mucenici se va repeta și în următoarele 40 de zile, iar dacă ploua pe 9/22 martie, atunci va ploua și la Paști, dacă tuna, vara va fi prielnică pentru toate culturile; dacă îngheţa în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă.

Se mai zicea în popor, că mucenicii ne scapă de patruzeci de necazuri, dar şi de alte sute de mii. Se considera că cum încetează Babele, Moşii îndată încep a bate cu măciucile sau ciocanele în pămînt, anume ca acesta să se dezgheţe, să intre gerul şi să iasă căldura, să crească iarba verde.

Pe vremuri cei mai mulţi nu lucrau în această zi lucrări grele, mai cu seamă femeile, ci o ţineau şi o serbau, pentru că cică toţi sfinţii din an se strîngeau în această zi spre a lua parte la liturghia cu sobor, dar şi pentru că sfinţii dezgheaţă pămîntul şi apa, nu se lucra, de teamă că vor fi loviţi cu măciucile.

Sărbătoare importantă în viața strămoșilor noștri, care deschidea un ciclu de zile benefice, zile în care legătura dintre cer și pămînt era mai strînsă ca niciodată faţă de toate celelalte zile ale anului. Această legătură, în opinia înaintașilor noștri, era vitală acum la începutul anotimpului cald.

Astăzi, dintre toate practicile străvechi, mai există obiceiul ca femeile să coacă în ziua de 9/22 martie 40 de figurine din aluat ‒ „sfinţişori” sau „mucenici”, reminiscenţe ale idolilor neolitici ai fertilităţii, iar bărbaţii sa bea cîte 40 sau 44 de pahare de vin sau rachiu. „Sfinţişorii” sînt făcuţi din aluat dospit şi au forma antropomorfă a cifrei opt ‒ cifra echilibrului cosmic. Odată scoşi din cuptor, ei se ung cu miere de albine şi se presară cu nuci măcinate, apoi după ce sînt sfinţiţi la biserică, se împart persoanelor prezente, familiei, rudelor şi vecinilor, mai ales copiilor pentru sufletul morţilor.