Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a vizitat Penitenciarul nr. 10 – Goian

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a vizitat Penitenciarul nr. 10 – Goian

În contextul transferului minorilor din Penitenciarul nr.13 – Chișinău în Penitenciarul nr.10 – Goian, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a efectuat o vizită de monitorizare în vederea evaluării nivelului de implementare a recomandărilor privind asigurarea respectării drepturilor copiilor aflați în detenție.

La data de 20 martie 2023, primii minori preveniți au fost plasați într-un bloc nou de detenție preventivă din cadrul Penitenciarului nr.10 – Goian, unde aceștia urmează să fie încadrați în programe intensive de reintegrare socială, programe educaționale și de formare profesională. Acest rezultat benefic pentru copiii deținuți a fost posibil de obținut datorită colaborării eficiente dintre Ministerul Justiției, Oficiul Avocatului Poporului, Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și alte instituții  interesate.

În cadrul vizitei de monitorizare, Ombudsmanul Copilului a discutat cu minorii deținuți recent transferați în noul bloc referitor la adaptarea acestora în instituția penitenciară, condițiile de detenție, despre drepturile lor, dar și despre problemele cu care se confruntă. În dialogul său cu angajații penitenciarului, a reiterat necesitatea îmbunătățirii calității deținerii și calificării personalului în conformitate cu standardele internaționale de deținere a minorilor și recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT).

În opinia Avocatului Poporului pentru drepturile copilului nici un copil, indiferent de statutul său, nu trebuie să fie ținut în condiții inumane și degradante, de aceea monitorizarea respectării drepturilor copiilor preveniți și a celor din detenție a fost una dintre prioritățile activității sale timp de 7 ani.

Share