Experiența primarului PSDE din Sărata Veche povestită în cadrul evenimentului privind consolidarea capacităților femeilor în calitate de lider local

Experiența primarului PSDE din Sărata Veche povestită în cadrul evenimentului privind consolidarea capacităților femeilor în calitate de lider local

Peste 40 de femei din mediul rural, inclusiv din administrația publică locală, au participat la o vizită de studiu în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”. Evenimentul a avut loc în comuna Sărata Veche, Fălești, condusă de Primarul Maria Galiț, vicepreședinte CALM, membru PSDE.

Prin această acțiune se urmărește consolidarea capacităților femeilor lider la nivel local, pentru a le motiva să participe activ în viața politică a comunităților. Unele doamne intenționează să candideze la alegerile locale generale din această toamnă pentru funcția de primar consilier local sau raional, de aceea le-a fost interesant să afle despre experiența dnei Maria Galiț: cum a devenit primar la doar 28 de ani, cum face față provocărilor și cum găsește soluții la problemele localității în condițiile bugetului auster.

Pe parcursul celor 4 mandate de Primar ale dnei Galiț, în localitate au fost implementate mai multe proiecte:

✅ 3 grădinițe pentru copii
✅ post de pompieri voluntari
✅ piață agricolă
✅ muzeu al localității
✅ Centru de Cultură și Agrement
✅ iluminat stradal
✅ sistem de management al deșeurilor

„Toate aceste lucruri au fost posibile datorită implicării oamenilor din localitate și susținerii partenerilor de dezvoltare”, afirmă Maria Galiț. Principala preocupare a alesului local acum este construcția sistemului de canalizare.

Share