Incendiul de la Spitalul de Psihiatrie Codru. Avocatul Poporului a finalizat investigarea: Pacientul nu prezenta semne de maladie psihică și nu trebuia internat
Avocatul Poporului, Domnul Ceslav Panico a finalizat investigarea din oficiu a incidentului care a avut loc în Secția nr.10 (constrângere medicală cu regim riguros-bărbați) din cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru, în care erau plasați pacienți cărora le-au fost aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, unde în dimineața zilei de 27 octombrie 2022 s-a produs un incendiu.
O Comisie specială a fost creată de către Ombudsman, compusă din angajații Oficiului Avocatului Poporului, membrii Consiliului pentru Prevenirea Torturii și reprezentanți ai Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova, pentru a investiga cazul.
Principalele constatări ale Avocatului Poporului prezentate în Raportul Special sunt:
👉 Pacientul care a provocat incendiul din 27 octombrie 2022 nu ar prezenta semne clinice pentru o maladie psihică, care necesită un tratament cu internare în spitalul de psihiatrie, și, probabil, nu trebuia să fie plasat în secția nr.10 a IMSP SCP Codru. Acesta din urmă ar fi trebuit să-și ispășească pedeapsa privativă de libertate pe viață în penitenciar, cu asigurarea tratamentului medicamentos necesar și implicarea lui în programe cognitiv-comportamentale cu scopul de a corectarea comportamentul disfuncțional – fapt menționat și de către IMSP SCP Codru;
👉 Concursul unor inacțiuni și omisiuni din partea Ministerului Sănătății și IMSP SCP Codru privind instituirea unor mecanisme de prevenire a situațiilor tensionate și a incidentelor sau a relelor tratamente ar fi putut contribui la provocarea incidentul din 27 octombrie 2022 de către pacienții nemulțumiți de situația lor din instituția de psihiatrie;
👉 Intervenția BPDS „Fulger” prin folosirea unor mijloace speciale de tip grenade audiovizuale și alte mijloace au fost disproporționate și nu a fost respectat principiul proporționalității și gradualitatea aplicării mijloacelor speciale, în conformitate cu standardele internaționale și a Legii 218/2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc;
👉 Ombudsmanul este îngrijorat de consecințele care au urmat față de pacienții implicați în incendiul din 27 octombrie, cu aplicarea unor măsuri excesive asupra persoanelor implicate, fapt ce în viziunea Avocatului Poporului pot fi enunțate ca represalii și răzbunări;
De asemenea, Ombudsmanul este îngrijorat de faptul că Procuratura Generală nu a cercetat sub toate aspectele incidentul. Iar poziția Procuraturii Generale precum că nu s-a intervenit pe motivul absenței plângerilor depuse de către pacienți. Demararea oricărui control în secția nr.10 excedă competențele atribuite prin lege Procuraturii Generale, nu poate fi susținută de către Avocatul Poporului. Or, spre deosebire de alte persoane care sunt libere să sesizeze oricând organele de drept și să reclame violările de drepturi, situația pacienților din secția nr. 10 diferă considerabil și ar fi trebuit acțiuni pro active din partea procuraturii.
Incidentul din 27 octombrie 2022 a elucidat mai multe carențe versus consecințele nerespectării drepturilor pacienților, lipsa garanțiilor de securitate a acestora și a personalului medical și auxiliar angajat în prestarea serviciilor medicale. Totodată, a subliniat carențe în sistemul de documentare, raportare și investigare a cazurilor de tortură și a relelor tratamente în spitalele de psihiatrie.
Ca rezultat al investigării, Avocatul Poporului a înaintat un set de 20 de recomandări Ministerului Sănătății și IMSP SCP Codru, cu solicitarea de a fi puse în discuție problemele identificate într-o ședință comună a Ministerului Sănătății și Oficiul Avocatului Poporului.
Totodată, Oficiul Avocatului Poporului va continua monitorizarea și evoluția situației.