Poziția AUR față de retrocedarea către Mitropolia Basarabiei a unui imobil

Poziția AUR față de retrocedarea către Mitropolia Basarabiei a unui imobil

Alianța pentru Unirea Românilor din Republica Moldova salută inițiativa legislativă privind transmiterea cu titlu gratuit către Mitropolia Basarabiei a unui imobil care i-a aparținut de drept înainte de ocupația sovietică a Basarabiei.

Potrivit formațiunii, această inițiativă, aliniată efortului politic de desovietizare, este conformă cu exigențele europene în materie de proprietate.

„Îndemnăm parlamentarii să examineze și să adopte cât de curând această inițiativă, astfel încât Guvernul Republicii Moldova să adopte până la 27 martie 2023 o Hotărâre de punere în aplicare a legii, iar bunul imobil vizat să fie transmis efectiv fostului proprietar.

Salutăm de asemenea decizia Mitropoliei Basarabiei de a nu schimba destinația clădirii până la identificarea unei soluții pentru amplasarea într-un alt spațiu adecvat a fondului de carte veche al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Pentru construirea unui nou imobil la dispoziția Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova Guvernul va putea utiliza o parte din ajutorul nerambursabil, în valoare de 100 de milioane de euro, acordat recent de către România”, se spune în comunicat.

AUR spune că proiectul de lege nr. 57 din 6 martie 2023 este binevenit, dar nu și suficient.

„Apreciem, în consens deplin cu Mitropolia Basarabiei, ca fiind necesară ajustarea întregului cadrul legislativ în vigoare la norma europeană și la practicile din toate celelalte state ex-comuniste, în special prin modificarea și completarea Legii nr. 125/2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie și a Legii nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, în sensul includerii de noi prevederi despre restituirea proprietăților bisericești confiscate abuziv”.

De asemenea, AUR consideră necesară și cere Guvernului  Republicii Moldova anularea Hotărârii nr. 740 /2002 cu privire la edificiile și locașurile de cult, prin care toate bisericile din Republica Moldova, construite înainte de 27 august 1991, sunt transmise în folosință exclusivă structurii locale de ocupație canonică, așa-zisa ”mitropolie a Chișinăului și a întregii Moldova”, subdiviziune a Patriarhiei Moscovei.

„Mitropolia Basarabiei a fost și rămâne o victimă a regimului sovietic de ocupaţie, fiind deposedată abuziv de totalitatea bunurilor sale materiale, sacre şi profane. În sensul tratatelor internaționale privind succesiunea statelor, Republica Moldova este succesor local și în parte al fostei URSS. Astfel, Republicii Moldova, ca stat post-sovietic, îi revin un șir de obligații în ceea ce privește repararea abuzurilor trecutului din perioada de ocupație”, se mai spune în comunicat.

Alianța pentru Unirea Românilor apreciază că retrocedarea proprietăților Mitropoliei Basarabiei spoliate de regimul sovietic este de importanță majoră, mai ales din perspectiva războiului hibrid desfășurat împotriva Republicii Moldova de centrul de putere politică și centrul de putere bisericească de la Moscova. Modul în care va fi soluționată această chestiune constituie un test de europenitate. Justa și corecta rezolvare a acestei chestiuni va demonstra orientarea fermă a Republicii Moldova către Uniunea Europeană și către principiile și valorile care guvernează această Uniune.

AUR Republica Moldova consideră că abuzul, inclusiv cel din perioada ocupației sovietice, nu poate fi sursă de drept într-un stat autentic democratic, cum se dorește a fi Republica Moldova. Orice refuz de retrocedare a bunurilor bisericești confiscate abuziv în perioada totalitarismului comunist și ateu sovietic echivalează în fapt cu asumarea deliberată a trecutului sovietic totalitar și a abuzurilor comise pe durata lui.

AUR Republica Moldova va aduce chestiunea restituirii proprietăților Mitropoliei Basarabiei în atenția instituțiilor europene, astfel încât statutul Republicii Moldova de candidat la aderarea la Uniunea Europeană să fie condiționat rezonabil de restituirea acestor proprietăți spoliate de statul sovietic ocupant, de care beneficiază nedrept, în continuare, statul Republica Moldova, excepție unică în întreg spațiul ex-comunist.

Share