Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere

Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere

În Republica Moldova se înregistrează, în continuare, un număr sporit de cazuri de COVID-19. În săptămâna 27 februarie-5 martie au fost raportate 3 690 de cazuri, cu doar 12 cazuri mai puține față de săptămâna precedentă.

Scade inclusiv numărul cazurilor de gripă sezonieră și infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IARCS). Astfel, au fost confirmate 62 de cazuri de gripă, cu 33% mai puține în comparație cu săptămâna trecută, 9 602 – IARCS, în descreștere cu 12,7% și 409 – infecții respiratorii acute severe (SARI).

În ceea ce privește spitalizările din cauza infecțiilor respiratorii virale acute numărul acestora s-a redus cu 14,2%. Respectiv, în instituțiile medico-sanitare au fost internate cu IARCS 246 de persoane, iar cu gripă – 41. Majoritatea internărilor sunt în rândul copiilor de până la patru ani.

Totodată, informăm că, nu au fost înregistrate decese provocate de gripă. În total, în acest sezon, au fost confirmate 1 769 cazuri de gripă, 224 697 – IARCS și 9 341– SARI.

Vă îndemnăm să fiți prudenți în continuare – purtați măști de protecție, în special în transportul public, alte locuri aglomerate; respectați distanța, de cel puțin un metru, față de persoanele care tușesc sau strănută; aerisiți periodic încăperile; respectați igiena mâinilor, eticheta tusei şi a strănutului.

Share