Mihail Formuzal vrea să devină iar Bașcan al Găgăuziei
Mihail Formuzal, Bașcan al Găgăuziei în perioada 2006-2015, își dorește să revină în această funcție. Ieri el a depus cerere de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea sa în cursa electorală din 30 aprilie 2023, informează OFICIAL.
Mihail Formuzal, care 7 ani în urmă s-a retras din politică, în septembrie 2022, a anunțat că revine.
„7 ani în urmă eu mi-am încheiat activitatea politică, considerând că, patru mandate de încredere din partea alegătorilor (2006-2015) e suficient. În acești 7 ani eu nu am candidat nicăieri, nu m-am implicat în procese politice, rareori mi-am permis să mă expun pe rețelele de socializare. Familia mea a avut nevoie de susținerea mea în acești șapte ani și cea mai mare parte a timpului am petrecut-o cu oamenii dragi. În acești ani s-au schimbat multe în țară, precum și în Găgăuzia. Neschimbate au rămas doar cuvintele despre necesitatea de a face ordine în casa noastră”, a declarat el atunci.
Precizăm că, tot ieri și-a mai înaintat candidatura la funcția de Bașcan al Găgăuziei și Dmitri Croitor. În prima zi a campaniei electorale, 1 martie curent, au depus cereri în acest sens Grigori Uzun, Nicolae Dudoglo și Serghei Cimpoieș.