Un automobil a luat foc pe traseul Chișinău-Leușeni

Un automobil a luat foc pe traseul Chișinău-Leușeni

În după amiaza zilei de 01 martie pompierii au intervenit pe traseul Chișinău-Leușeni în apropierea localității Suruceni pentru a stinge flăcările ce au cuprins un automobil de model Mercedes „Benz Vito”.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:53. La fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri. Angajații IGSU au reușit lichidarea arderii la ora 19:39. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.

Potrivit IGSU, focul a distrus autovehiculul în totalitate. Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite de specialiști. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 17 situații de risc.

Share