Andrei Spînu: Pe parcursul ultimelor zile se fac eforturi pentru a băga zâzanie în echipa noastră
Fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a îndemnat cetățenii să nu ia în serios speculațiile și zvonurile lansate în adresa formațiunii PAS, informează OFICIAL.
El spune că acestea sunt false.
„Prieteni, urmăresc cum pe parcursul ultimelor zile se fac eforturi pentru a băga zâzanie în echipa noastră. Speculații, zvonuri, falsuri și acuzații sunt lansate de tot felul de oameni și canale care îi slujesc pe cei care vor să destabilizeze și să fure țara noastră.
Vă rog să nu îi luăm în serios. Noi mergem uniți înainte. Va fi votat noul Guvern. Avem multă treabă și ne vom asigura că în țară va fi pace. Avem nevoie de stabilitate pentru a continua parcursul nostru european. Moldova va reuși!”, spune Spînu.