Activitatea Curții de Conturi, discutată la ședința Comisiei de control al finanțelor publice
În cadrul unei ședințe extinse organizate de Comisia de control al finanțelor publice, la Parlament au fost audiate rapoartele Curții de Conturi asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și patrimoniului public în anii 2020-2021 și rapoartele de activitate a Curții de Conturi în aceeași perioadă.
La ședință au participat reprezentanți ai Guvernului, entităților auditate, ai societății civile. Rapoartele conțin principalele probleme sistemice și constatări formulate în contextul activității de audit public extern.
Președinta comisiei, Tatiana Cunețchi, a remarcat rolul important al activității Curții de Conturi și al fiecărui membru al echipei în ceea ce privește auditul public extern pentru entitățile auditate și pentru societate în ansamblu. „Scopul de bază este utilizarea eficientă, cu randament și corect a banului și a patrimoniului public. Indicatorul care ar caracteriza eficiența activității de audit este respectarea recomandărilor oferite de Curtea de Conturi”, a menționat deputata.
Vicepreședintele comisiei Artur Mija a punctat că este nevoie de a face regulă cât mai urgent în ceea ce privește gestionarea terenurilor și clădirilor instituțiilor publice; de a crește transparența sistemului de achiziții publice, dar și eficiența acestuia; de a îmbunătăți valorificarea investițiilor capitale atât din fondurile de stat, cât și din asistența externă; de a efectua o analiză exhaustive a tot ceea ce privește facilitățile fiscale și de a crește capacitățile pentru o salarizare mai bună a angajaților.
De remarcat că, pe parcursul anului 2020, Curtea de Conturi a efectuat 75 de misiuni de audit, iar în 2021 – 61 de misiuni.