Întrevederile veteranilor MAI cu ministrul Balan
În perioada iulie-august, Ministrul de Interne, Oleg Balan a avut un șir de întrevederi și activități comune cu veteranii Ministerului Afacerilor Interne, fiind organizate întruniri cu veteranii și conducerea organizațiilor veteranilor MAI, veteranilor de război, veteranilor organelor de forță din republică, în cadrul cărora au fost discutate subiecte ce vizeaza conlucrarea și susținerea reciprocă de către părți în procesul de reformă instituțională inițiat în sistemul afacerilor interne.
Începând cu 10 iulie curent, când a avut loc întrevederea ministrului Oleg Balan cu preşedintele Consiliului veteranilor din sistemul afacerilor interne, colonelul de poliţie în rezervă, Mihai Badea şi Asociația Veteranilor MAI, întrunire ce a avut drept scop îmbunătățirea conlucrării Asociației Veteranilor MAI cu conducătorii Inspectoratelor teritoriale de poliție şi alte structuri din subordinea MAI, precum și realizarea unui complex de măsuri orientate spre soluționarea problemelor sociale ale veteranilor.
Ministrul de interne Oleg Balan susţine colaborarea continuă cu organizațiile veteranilor MAI, astfel fiind stabilită o cooperare, necesară în desfăşurarea activităţilor propuse de MAI, precum și dezvoltarea unor relaţii colegiale constructive, preluarea experienței veteranilor MAI, consilierea de către veterani a subdiviziunilor Ministerului în procesul de continuare a reformei, etc.
Reprezentanții Asociației veteranilor MAI au fost alături de conducerea MAI și la 27 august de Ziua Independenței Republicii Moldova, cinstind împreună faptele de vitejie și curaj ale camarazilor, în lupta pentru independență și integritatea țării.
Doina Secrieru