Premierul, la discuții cu vicepreședintele Comisiei Europene: Instituțiile Republicii Moldova sunt pregătite pentru a realiza reforme ireversibile în întreaga economie

Premierul, la discuții cu vicepreședintele Comisiei Europene: Instituțiile Republicii Moldova sunt pregătite pentru a realiza reforme ireversibile în întreaga economie

Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat în cadrul întâlnirii cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comisar UE pentru comerț, că Republica Moldova este determinată să realizeze un program ambițios de reforme în economie, ceea ce va contribui la dezvoltarea afacerilor, va crea noi locuri de muncă și va genera mai multe venituri la buget. Șefa Executivului se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova.

Printre subiectele abordate în cadrul întrevederii cu comisarul Valdis Dombrovskis s-au numărat eliminarea cotelor tarifare și acces la piața unică, reducerea tarifelor de roaming dintre țările UE și Republica Moldova și aderarea la zona unică de plăți în euro.

„Vă mulțumim pentru faptul că vara trecută ați majorat cotele la șapte produse agroalimentare moldovenești. Ne propunem să finalizăm transpunerea legislației europene și să demarăm negocierile, astfel încât să începem a exporta cât de curând produse de origine animală pe piața UE. Instituțiile Republicii Moldova sunt pregătite pentru a realiza reforme ireversibile în întreaga economie. Împreună cu Comisia Europeană, suntem gata să pregătim un Plan de Acțiuni pentru ca Republica Moldova să aibă acces la piața unică europeană. Contăm pe ajutorul dumneavoastră în avansarea pe această cale”, a declarat șefa Executivului în discuția cu comisarul pentru comerț, Valdis Dombrovskis.

Natalia Gavrilița a solicitat lansarea dialogului economic și financiar cu UE, aderarea la Acordul privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale (ACAA). În context, au fost examinate evoluțiile macroeconomice în Republica Moldova și UE și acțiunile pentru a îmbunătăți situația economică.

Share