9 spitale raionale din țară au centre perinatale modernizate

9 spitale raionale din țară au centre perinatale modernizate

Centrele perinatale din nouă spitale raionale au fost echipate cu dispozitive medicale moderne pentru acordarea asistenței medicale calitative nou-născuților. Echipamentele în valoare de 250 590 de dolari au fost donate de Statul Israel, informează OFICIAL.

În total, au fost oferite opt incubatoare, șase mese de resuscitare și trei mese radiante pentru nou-născuți.

Aparatura medicală a fost distribuită spitalelor raionale din Soroca, Orhei, Ungheni, Căușeni, Edineț, Cantemir, Criuleni, Ștefan Vodă și Strășeni.

Patru dispozitive din cele 17 au fost recepționate de centrul perinatal din Orhei, fiind amplasate în salonul Terapie Intensivă nou-născuți. Centrul perinatal a fost dotat ultima dată cu un incubator și mese radiante cu peste 20 de ani în urmă, susțin lucrătorii medicali, care mai spun că noile echipamente sunt foarte necesare pentru îngrijirea medicală și tratamentul bebelușilor prematuri sau cu maladii. Anual, în spital nasc peste o mie de femei, atât din raionul Orhei, cât și din Telenești, Șoldănești, Rezina.

Share