(FOTO) Nicu Popescu, la Madrid: Vom promova cu partea spaniolă inițiative în beneficiul cetățenilor noștri
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a discutat despre viitorul țării noastre în UE cu José Manuel Albares Bueno, ministrul spaniol al afacerilor externe, Uniunii Europene și al cooperării, informează OFICIAL.
Nicu Popescu spune că se va coopera cu președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene care începe din 1 iulie cu obiectivul principal – integrarea europeană accelerată și livrarea reformelor în domeniul justiției, luptei împotriva corupției, consolidarea democrației și capacităților administrative și modernizarea economiei.
„Ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, am condamnat ferm agresiunea militară rusă și încălcarea dreptului internațional. Am discutat cu omologul meu despre provocările cu care se confruntă țara noastră din cauza acestui război brutal, în special în sfera energetică, securitatea cibernetică și amenințările hibride. Moldova continuă efortul umanitar găzduind refugiații ucraineni, oferind asistență umanitară, contribuind la Căile solidarității și stabilitatea regională”, spune Popescu.
Totodată, el spune că au convenit să sporească dialogul în sfera comercial-economică.
„Prin organizarea unor misiuni ai oamenilor de afaceri, să intensificăm contactele pe linia ministerelor de externe pe dimensiunea afacerilor europene, ministerelor apărării și ai afacerilor interne pe dimensiunea de securitate și reziliență.
Vom promova cu partea spaniolă inițiative în beneficiul cetățenilor noștri – intrarea în vigoare a acordului în domeniul social, semnarea în viitor a acordului privind conversiunea permiselor de conducere și continuarea discuțiilor privind liberalizarea roaming-ului”, spune Popescu.
De asemenea, în cadrul vizitei, a fost semnat un memorandum de înțelegere între Institutul Diplomatic al Republicii Moldova și Școala diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, al Uniunii Europene și Cooperării al Spaniei.