Schemă de corupție la acordarea subvențiilor în agricultură. Detalii de la perchezițiile la Glodeni, Sîngerei, Bălți, Comrat și Chișinău
Astăzi, 24 ianuarie 2023, ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat acțiuni de urmărire penală în 26 cauze penale pornite pe componențele de infracțiune: abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârșită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terțe persoane, corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență și spălare de bani.
Funcționarii publici din cadrul Secției Teritoriale Bălți și Comrat a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, pentru a grăbi întreprinderea acțiunilor ce intră în obligațiunile sale de serviciu, cât și pentru a influența membrii Comisiei de verificare a dosarelor în vederea determinării acestora să accepte subvenționarea solicitanților în baza dosarelor de subvenționare prezentate chiar dacă acestea nu corespund rigorilor legale, iar după obținerea subvențiilor solicitate, au pretins și acceptat de la beneficiarii subvențiilor bani ce nu i se cuvin în cuantum de 10% din suma acordată agenților economici cu titlu de subvenție, ce variază de la 1000 la 150000 lei, condiționând primirea mijloacelor bănești, atât în formă directă, cât prin intermediul a unei Societăți cu Răspundere Limitată și a unei Asociații Obștești.
Mai este documentată și activitatea infracțională a unei persoane fizice și juridice, care urmărind scopul obținerii ilicite a subvențiilor peste plafonul stabilit de lege în mărime de 1,5 mln., lei, acționând în complicitate și de comun acord cu trei funcționari publici din cadrul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură, în perioada lunilor iulie-august 2020, contrar pct. 14 a Hotărârii Guvernului nr. 445, au fost organizate prin fals de documente și achitate nejustificat subvenții în sumă totală de 3 539 728 lei.
În cadrul cauzelor penale se mai investighează acțiunile ilicite ale unui funcționar public din cadrul Agenției, care a pretins și primit de la un agent economic mijloace financiare ce nu i se cuvin în mărime de 100 000 lei, ceea ce constituia 10% din valoarea subvenției solicitate, bani care erau destinați pentru recepționarea dosarului de subvenționare și acordarea mijloacelor financiare din fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
Prin urmare, în urma înfăptuirii măsurilor speciale de investigație, funcționarii publici, în procesul activității infracționale, au pretins, au acceptat și primit de la reprezentanții diferitor Gospodării Țărănești, Societăți cu Răspundere Limitate (printre acești reprezentanți fiind și primari al diferitor localități din nordul Republicii Moldovei, care de fapt gestionează afaceri în domeniul agriculturii prin intermediul diferitor persoane interpuse) mijloace bănești sub pretextul de a nu verifica preventiv dosarul de subvenționare și respectiv pentru a nu crea obstacole la etapa inițială a examinării acestuia.
În același timp, ca urmare a desfășurării activității infracționale, având drept scop atribuirea unui aspect legal al veniturilor ilicite obținute prin acte de corupție, funcționarul public l-a atras în activitatea infracțională și pe feciorul său, ultimul procurând un număr impunător de bunuri mobile și imobile atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotarele țării. Printre proiectele vizate în investigația CNA sunt: ,,proiectul privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER”, ,,proiectul privind acordarea de plăți directe per cap de animal” și ,,proiectul privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural din Fondul național de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural”.
Astăzi, în total au fost efectuate 68 de percheziții în care au fost vizați: angajați ai Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură secțiile teritoriale Bălți și Comrat; administratori de Societăți cu Răspundere Limitată; administratori de Societăți pe Acțiuni, primari și terțe persoane.
În urma acțiunilor de urmărire penală au fost reținute 6 persoane, alte 6 persoane sunt cercetate la libertate, iar alte 24 persoane urmează a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuit pe componențele de infracțiune: abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârșită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terțe persoane; corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență și spălare de bani. Printre persoanele reținute sunt: 1 angajat AIPA; o rudă a angajatului AIPA-art. 243 Cod penal, 4 administratori de Societăți cu Răspundere Limitată.
Rezultatele acțiunilor de urmărire penală (probe administrate):
– mijloace financiare în sumă de 352 950 lei; 10700 EUR; 1953 USD și 350 Lire;
– telefoane mobile în număr de 13;
– blocuri de sistem cu informație relevantă în număr de 3 unități;
– 1 notebook;
– 2 arme (Pușcă Winchester și pistol) fără dreptul de deținere;
– dosare de subvenționare în număr de 6.
Pe un singur capăt de acuzare a fost constatat un prejudiciu în mărime de cca. 3 539 728 lei ca urmare a obținerii subvențiilor contrar pct. 14 a Hotărârii Guvernului nr. 445.