Angajații MAI vor purta aceiași uniformă

Angajații MAI vor purta aceiași uniformă

Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor purta același tip de uniformă, indiferent de subdiviziunea în care activează. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, normele și modalitatea de echipare cu uniformă a funcționarilor publici cu statut special, militarilor și elevilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Diferențierea angajaților MAI se va face prin însemnele identificabile ale uniformei, fapt ce va permite exercitarea conformă atât a drepturilor, cât și a obligațiilor fiecărui angajat în raport cu cetățeanul. Menționăm că nu vor fi generate modificări ce țin de însemnele corporative și heraldice, care indică identitatea subdiviziunilor MAI, sau steme, embleme şi alte însemne de identificare publică.

Totodată, va fi reglementat și dreptul de echipare cu uniformă a funcționarilor publici cu statut special din cadrul aparatului central al MAI, Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA), Inspectoratul de Management Operațional (IMO), Academia „Ștefan cel Mare”, Serviciul Tehnologii Informaționale (STI), Biroul Migrație și Azil (BMA), Clubul sportiv central „Dinamo”.

Confecționarea noilor uniforme se va realiza eșalonat, după epuizarea stocurilor existente de uniforme, iar hotărârea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Share