Cele 6 Planuri Urbanistice Zonale aprobate de CMC ar putea ajunge în judecată

Cele 6 Planuri Urbanistice Zonale aprobate de CMC ar putea ajunge în judecată

Cancelaria de stat a notificat în instanțele de judecată cele 6 Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) votate ilegal de Consiliul Municipal Chișinău, informează OFICIAL.

Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, nici unul dintre aceste PUZ-uri nu a avut aviz general pozitiv de la MIDR, conform prevederilor legale.

„Noi nu putem admite astfel de proiecte care sunt împotriva oamenilor. De exemplu, unul din aceste PUZ-uri e pentru 4522 de apartamente într-o zonă fără școală și grădiniță, nu mai vorbesc de ambuteiajele care se vor crea”, spune Andrei Spînu.

Lista PUZ-urilor contestate în judecată:

1️⃣ Ciocana: str. Bucovinei
(se dorea schimbarea terenului din zona C – zonă comercială în zona R -zonă de locuit, chiar dacă era zonă comercială, s-au făcut blocuri de locuit și se încearcă legalizarea unei ilegalități, aici video a construcției deja în derulare https://bit.ly/3LpmYMT);

2️⃣ Telecentru: str. Timiș-Nucarilor-Bujorilor
(se schimbă destinația terenului ca să fie construite townhousuri în imediata apropiere de lacul de la Valea Morilor);

3️⃣ Ciocana: str. Ginta Latină 16
(se schimbă destinația terenului din S – zone ce nu permit zone de locuit, comerciale sau industriale în R7 – locuințe colective dense și înalte, aici poze cu blocurile care urmează să apară: https://bit.ly/34KdhI3);

4️⃣ Buiucani: str. Ghidighici 5, în parcarea de la „Niagara”
(se schimbă destinația terenului din C6 – zone comerciale în zone de agrement în R6 – locuințe colective de densitate medie aici poze: https://bit.ly/3GFeZI3 și aici un reportaj făcut la fața locului: https://bit.ly/3GClMSJ);

5️⃣ Centru: str. Testemițeanu 31
(se schimbă destinația terenului din Re -zonă de revitalizare în R7 – locuințe colective dense și înalte);

6️⃣ Ciocana: str. Meșterul Manole – Maria Dragan – Otovasca – str-la Uzinelor – consilierilor nu le-a fost transmis proiectul final spre analiză.

„Fac apel către companiile de construcție și autoritățile publice locale ca atunci când implementează proiecte să respecte toate procedurile. Trebuie să construim cu respect față de oameni, natură şi monumente istorice. În acest sens, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, în 2022, nu a aprobat darea în exploatare a mai multor blocuri, care erau construite cu abateri. Susținem dezvoltarea orașului, dar nu cu încălcări de legislație.

Mă bucur că în instituțiile statului încă sunt funcționari care lucrează în interesul cetățenilor și nu pot admite astfel de încălcări. Nici nu vreau să mă gândesc în ce aglomerație de clădiri se poate transforma Chișinăul, dacă se continuă cu aprobarea unor astfel de PUZ-uri”, spune ministrul.

Share