Agenți sub acoperire au documentat timp de un an acțiunile a 14 angajați ai Poliției de Frontieră și 11 ai Serviciului Vamal
Azi, Procurorii Anticorupție în comun cu ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI, acționând în cadrul unei investigații internaționale, inițiate în comun cu Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția Generală Anticorupție (DGA) al României, beneficiind de sprijinul Eurojust, au descins concomitent cu percheziții în posturile vamale de pe ambele părți ale frontierei moldo-române.
În cadrul operațiunii comune, au fost documentate acțiunile de corupție comise de către angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) și ai Serviciului Vamal, exprimate prin pretindere, acceptare și primire, inclusiv prin estorcare a mijloacelor bănești pentru favorizarea trecerii mărfurilor peste frontiera de stat fără control vamal, sau după caz cu efectuarea unui control superficial.
La documentarea acțiunilor ilegale au fost folosiți agenți sub acoperire, cu ajutorul cărora pe parcursul a mai mult de un an, au fost documentate acțiunile ilegale a 14 angajați ai IGPF și 11 angajați ai Serviciului Vamal, pentru comiterea a 117 acte de corupție.
Sumele pretinse și primite variau între 100 și 900 euro.
Ca urmare a acestor investigații, pe parcursul zilei, au fost efectuate 21 de percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale angajaților IGPF al MAI și Serviciului Vamal al RM, după care persoanele vizate în cauza penală, au fost prezentate în incinta Procuraturii Anticorupție pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală.
Menționăm, că operațiunea a fost efectuată cu suportul și prin conlucrarea cu subdiviziunile de securitate internă al Serviciului Vamal și al IGPF al MAI.
Amintim că, coruperea pasivă se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.