649 mln. transferați prestatorilor publici de servicii medicale
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat prestatorilor publici de servicii medicale plăţile în avans pentru luna ianuarie. Volumul mijloacelor financiare alocate în acest scop este de circa 649 de milioane de lei.
Plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare şi Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistenţă medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.
Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar la finele fiecărei perioade de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.