Poliția Națională mai bogată cu 32 de automobile
Dotarea subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne este un obiectiv actual pentru instituție, în contextul asigurării securității naționale și regionale, iar asistența care este oferită din partea partenerilor externi este importantă în gestionarea eficientă a provocărilor.
De la începutul războiului din Ucraina, Ministerul Afacerilor Interne și-a mobilizat forțele pentru a primi refugiații în mod eficient, sigur și uman, menținându-și, în același timp, atribuțiile zilnice în slujba cetățenilor. Pentru a crește mobilitatea și capacitatea de monitorizare a IGP, sprijinul Statelor Unite ale Americii a permis Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) să ofere subdiviziunii 32 de vehicule.
„Cu ajutorul acestor 32 de automobile, care intră în dotarea subdiviziunilor IGP, vor fi sprijinite misiunile angajaților, asigurarea mobilității și intervenției operative. MAI continuă să dezvolte proiecte pentru îmbunătățirea activității și condițiilor de muncă ale angajaților subdiviziunilor. Mulțumim partenerilor de dezvoltare pentru susținere”, a menționat Ana Revenco, Ministrul Afacerilor Interne.
Statele Unite ale Americii sprijină răspunsul umanitar la situația refugiaților din Moldova prin eforturile Națiunilor Unite și UNHCR.
„Statele Unite se angajează să colaboreze cu poporul și Guvernul Republicii Moldova pentru a aborda provocările imediate și a construi un viitor democratic, prosper și sigur. Aceste vehicule reprezintă cel mai recent exemplu al acestui angajament”, a declarat Excelenața Sa, ambasadorul Statelor Unite, Kent Logsdon.
Agenția ONU pentru Refugiați susține Guvernul Moldovei pentru a-și consolida capacitățile de pregătire pentru situațiile de urgență și de protecție socială pentru a asigura șederea în siguranță și legală a refugiaților în țară.
„Asigurarea faptului că atât refugiații, cât și comunitatea locală primesc ajutorul de care au nevoie este prioritatea noastră”, a declarat Francesca Bonelli Reprezentanta UNHCR în Republica Moldova. „Statele Unite oferă sprijin esențial în acest sens. Suntem recunoscători pentru această demonstrație concretă de solidaritate cu poporul din Moldova și cu refugiații pe care îi primește atât de călduros.”
Din martie 2022, în Republica Moldova au venit 667.913 de persoane din Ucraina și sunt găzduiți peste 102.016 refugiați din Ucraina. Un număr substanțial dintre cei care rămân în Moldova sunt femei, copii și refugiați în vârstă.