E pe moarte! Anunţ trist: Celine Dion, la capătul durerii

E pe moarte! Anunţ trist: Celine Dion, la capătul durerii

Cântăreaţa canadiană Celine Dion s-a întors pe scenă pentru a susţine o serie de concerte în Las Vegas. Solista a mărturisit că a luat această decizie la insistenţele soţului ei, Rene Angelil, care se luptă cu un cancer la gât.

Celine a mărturisit că Rene este pe moarte şi a dezvăluit că ultima dorinţă a acestuia este să moară în braţele soției sale, iar ea i-a promis că va fi alături de el.

Celine Dion (46 de ani) a renunţat temporar la carieră în urmă cu un an, anulând inclusiv turneul din Asia şi concertele din Las Vegas, de pe urma cărora ar fi câştigat jumătate de miliard de dolari. Solista a luat această decizie pentru a avea grijă de soţul ei, Rene Angelil (73 de ani), care a fost operat de o tumoare canceroasă în decembrie 2013.

Celine Dion şi Rene Angelil, care este şi managerul cântăreţei, s-au căsătorit în 1994 şi au împreună trei copii: Rene-Charles, în vârstă de 14 ani, şi gemenii în vârstă de 5 ani Eddy şi Nelson.

În 2013, revista National Enquirer titra pe prima pagină că solista Celine Dion i-ar fi intentat divorț soțului ei și că aceștia se luptă pentru împărțirea averii de 720.000.000 de dolari și pentru custodia celor trei băieți ai lor. Totuși, ulterior zvonurile s-au dovedit a fi false.

Sursa: libertatea.ro

Share