Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor a fost adoptat

Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor a fost adoptat

Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 a fost aprobat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, în cea de-a doua lectură. În bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul viitor sunt estimate venituri totale de circa 38,7 miliarde de lei, în creştere cu 7,5 miliarde de lei sau cu 24,1% față de anul 2022. Aceeași sumă de 38,7 miliarde de lei este planificată și la capitolul cheltuieli. Calculele se bazează pe analiza dinamicii contingentului beneficiarilor de prestaţii, tendinţelor şi performanţelor înregistrate în anii precedenţi, dar şi în baza prognozei indicilor macroeconomici: creșterea PIB-ului cu 2%, a inflației cu 6,7% și a salariului mediu lunar cu 14,5%.

Pentru anul viitor cheltuielile BASS vor constitui 12,6% din PIB.

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 prevede măsuri, realizarea cărora a început în anul curent și care vor continua în anul viitor:

– acordarea, de la l octombrie 2022, a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani (persoanelor asigurate și neasigurate) în mărime de 1000 de lei;

– majorarea, de la l octombrie 2022, a cuantumului indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină de la 370 de lei până la 500 de lei;

– acordarea dreptului la o opțiune nouă persoanelor asigurate care se află în concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani: de a beneficia de indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului pentru o perioadă de 12 luni în cuantum de 90% din baza de calcul;

– majorarea, începând cu l ianuarie 2023 a cuantumului indemnizației unice la nașterea copilului de la 10068 lei până la 10932 lei sau cu 864 lei, care a fost estimat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, conform legislației în vigoare, în baza valorii monetare a coșului minim de bunuri necesar la nașterea copilului.

Ponderea cea mai mare a cheltuielilor din BASS revine asigurării dreptului la pensie pentru limită de vârstă: peste 19,7 miliarde de lei, cu 34,5% mai mult față de suma aprobată pentru anul 2022.

Share