Noul secretar general al Guvernului a discutat cu Ambasadorul SUA despre reorganizarea Cancelariei de Stat

Noul secretar general al Guvernului a discutat cu Ambasadorul SUA despre reorganizarea Cancelariei de Stat

Perspectivele de colaborare moldo-americană, dar și rezultatele asistenței oferite țării noastre timp de 30 de ani de către Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), au fost discutate, astăzi, la întrevederea Secretarului general al Guvernului, Igor Talmazan cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.

În discuții, Igor Talmazan a exprimat recunoștință pentru susținerea pe care o acordă țării noastre Statele Unite ale Americii, prin intermediul USAID, accentuând Programul “Comunitatea Mea” care susține localitățile din Republica Moldova în realizarea obiectivelor de dezvoltare.

De asemenea, Secretarul general al Guvernului s-a referit la importanța suportului din partea americană în procesul de reorganizare a Cancelariei de Stat – un exercițiu amplu care presupune fortificarea capacităților și eficientizarea activității instituției. „Cancelaria de Stat va fi un centru de coordonare al Guvernului în ceea ce ține de politici publice și consolidarea proceselor privind integrarea în UE a Republicii Moldova”, a spus Igor Talmazan. Totodată, șeful Cancelariei de Stat a punctat că printre prioritățile pentru perioada următoare se numără și aprobarea Strategiei de reformare a administrației publice.

În contextul situației regionale actuale, părțile s-au mai referit la măsurile de susținere a refugiaților ucraineni sosiți în țara noastră, protecția temporară ale acestora, dar și proiectele ce vizează promovarea drepturilor persoanelor care au fugit de război.

„Vă asigur că vom continua să sprijinim refugiații și familiile din Republica Moldova care găzduiesc cetățenii ucraineni. În același timp, puteți conta pe suportul SUA în procesul de integrare în Uniunea Europeană”, a subliniat Kent D. Logsdon.

Share