Partidul „Șor” nu va participa nici astăzi la ședința Parlamentului
Fracțiunea Partidului „Șor” anunță că va boicota și această ședință a Parlamentului fiind nemulțumiți de adoptarea în grabă a proiectului Legii bugetului de stat pentru anul viitor, informează OFICIAL.
Formațiunea spune că acest buget va băga poporul în sclavie economică.
„Principalul document economic al țării a fost aprobat la doar câteva ore după ce a fost publicat pe site-urile guvernamentale.
Este un anti-record absolut, care a luat prin surprindere nu doar societatea, ci chiar și pe membrii Executivului. Una dintre explicațiile acestei grabe este dorința Guvernului de a ascunde acțiunile absolut disproporționate în raport cu poporul și „oamenii buni”, plasați în diferite structuri ale statului. Bunăoară, urmează a fi majorat cu 170 de milioane de lei bugetul Cancelariei de Stat, iar salariile miniștrilor – cu aproape 7.000 de lei sau cu 36 la sută. Asta în timp ce lefurile pedagogilor vor crește cu doar cinci la sută sau cu aproape 300 de lei. În cazul pensiilor, indexarea nu doar că nu va acoperi nivelul inflației din acest an, dar nici jumătate din aceasta. Guvernul amatorilor de pizza și-a asumat însă majorarea cu peste 15 mii de lei a salariului secretarului Curții Constituționale. În loc de 28 de mii de lei, acesta va primi aproape 44 de mii de lei”, menționează formațiunea.