(FOTO) Tronsonul de cale ferată „Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești” este reabilitat
Tronsonul de cale ferată „Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești” este în plin proces de reabilitare. Primele lucrări au început pe sectorul feroviar „Abaclia-Ceadîr-Lunga”.
Studiile geologice deja au fost finalizate, iar în prezent, se lucrează la:
✔️ ridicarea topografică a căilor ferate;
✔️ instalarea reperelor;
✔️ înlocuirea elementelor de fixare;
✔️ instalarea traverselor noi de beton.
După finalizarea proiectul, va fi posibilă eliminarea restricțiilor de greutate și viteză. Pentru trenurile de marfă, viteza de circulație va crește până la 90 km/h, iar în cazul transportului de pasageri, viteza trenurilor ar putea crește până la 120 km/h.
Conform contractului, timp de 4 ani, va fi reabilitată o porțiune feroviară de 233 km. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 113 mln de euro.